Cascada Caşoca
Cascada Pruncea se află în județul Buzău, pe râul Cașoca. Este o cascadă de mici dimensiuni, cu o cădere de aproximativ 5-6 metri, dar impresionează prin zona ascunsă în care este amplasată.
02
Barajul Siriu
Barajul Siriu este un baraj de pământ situat pe râul Buzău, în comuna Siriu din județul Buzău, între masivul Siriu și masivul Podu Calului.
03
Oraşul Nehoiu
Nehoiu este un oraș în județul Buzău, regiunea Muntenia, România, compus din localitatea componentă Nehoiu (reședința), precum și din satele Bâsca Rozilei, Chirlești, Curmătura, Lunca Priporului, Mlăjet, Nehoiașu, Păltineni, Stănila și Vinețișu.
04
Lacul Vulturilor
Lacul Vulturilor este cu siguranță unul dintre cele mai frumoase lacuri din România. Acesta se află la altitudinea de 1420 de metri în munții Buzăului și ocupă o suprafață de aproximativ 1 hectar și o adâncime maximă de 2 metri. De asemenea, lacul este alimentat exclusiv din precipitații și izvoarele care curg de la baza grohotișului din zonă.
05
Muzeul Chihlimbarului
Chihlimbarul este o piatră semiprețioasă care reprezintă, de fapt, rășina fosilizată a unor copaci din trecutul planetei noastre. În Ținutul Buzăului, au existat 13 mine de chihlimbar, din care s-au extras boabe de dimensiuni variate, unele cât o unghie, altele cât un dovleac.
Cel mai potrivit loc pentru a admira aceste pietre semiprețioase este Muzeul Chihlimbarului. Acest muzeu poate fi vizitat de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00. În zilele de luni și marți, muzeul este închis.
06
Tabăra de sculptură Măgura
Tabăra de sculptură de la Măgura a fost organizată în perioada 1970 - 1985 și se întinde pe o suprafață de 21 de hectare. În această perioadă, 163 de sculptori au contribuit la crearea a 256 de lucrări în piatră. Prin urmare, dacă îți dorești să admiri toate aceste opere, vei avea nevoie de o perioadă semnificativă de timp.
07
Vulcanii Noroioși
Rezervația naturală Vulcanii Noroioși se întinde pe o suprafață de aproape 30 de hectare, fapt care o situează pe locul al doilea în lume ca dimensiuni, după cei din Peninsula Absheron – Baku (Azerbaidjan).